Lucian Blaga – universul liric

Poemele luminii

Eu nu strivesc corola – prefaţă lirică

–          lumea – totalitate împlinită, sumă de elemente perfect integrate într-o rotunjime originară.

–          lumina lunară – soarele blagian (neoromantism)

Eul stihial, natura dionisiacă, frenezia vitalistă

–          sensibilitate exacerbată, extatică,

–          aminteşte de cîntecul de beţie şi elogiul dansului din Zarathustra lui Nietzsche (Vreau să joc)

–          porniri păgâne şi năzuinţă de purificare: „Bucuria este atât de bogată încât îi e sete de durere, de iad, de ură, de ruşine, de schilod, de lume” (Nietzsche)

–          nietzscheana beţie şi sete de lume, trăirea totală sub semnul contrariilor împăcate, în consonanţă cu uriaşele energii ale cosmosului

–          eul este un fragment din Totul substanţial

–          mişcări caracteristice ale eului dilatat, care aspiră să fie cuprins: cuprinderea, îmbrăţişarea, strângerea, izvorârea, revărsarea, curgerea, înecul – nuanţe ale incorporării, inificării, asimilării

–          aceste mişcări sunt puse sub semnul necesităţilor vitale: foame, sete, mistuire, ardere

Paşii profetului

–          atenuarea dinamicii, scăderea tensiunilor vitale, abandonul inert în voia ritmurilor firii

–          contemplaţie calmă, senin abandon de sine în favoarea impunerii ritmurilor naturii care penetrează fiinţa până la substituire.

–          acelaşi înec, revărsare în Tot, ipostază complementară primei, diferă ritmul

–          eul nu se mai proiectează în exterior, „lăcaş al furtunilor care strivesc” ci devine spaţiu al germinaţiei mocnite, cu rare explozii de energie vitală

–          ciclul Moartea lui Pan – nouă vârstă simbolică a eului blagian: ruptura ontologică marcată de dispariţia timpului paradisiac şi de sentimentul alienării omului de natura originară

–          moartea zeului aduce sentimentul golului, al neantului, apare distanţarea omului de univers, omul devenind o conştiinţă întrebătoare

–          trăieşte într-o lume a semnelor, devenite obstacole între trăire şi înţeles

–          omul părăseşte vârsta inocenţei primare intrând sub regimul interogaţiei

–          suferinţa de a se fi înstrăinat de o lume armonioasă

–          la Blaga nu e o suferinţă a cerului, ca la Arghezi, ci o pierdere a unităţii adamice a făpturii, alienarea eului de marele Tot

–          vârsta ucigaşului de taină, ipostaza interogativă a eului, excesul de problematizare, timp al tristeţii metafizice, a nostalgiei nevindecate a spaţiului edenic

În marea trecere

–          slăbirea sufletului în favoarea gândului (sum ergo dubito – omul problematic)

–          stare anunţată încă din Poemele luminii (Lacrimile)

–          cuvântul îşi pierdea puterea magică, creatoare, Logosul a devenit verb (,amare foarte sunt toate cuvintele’)

–          dar şi : actul poetic ca încercare de restaurare a relaţiei exemplare eu – univers

–          drama damnării, a blestemului ce perpetuează păcatul originar

–          Marele Orb – parabolă: divinitatea ghidată de om; Marele Orb se lasă rostit şi înfăptuit de om

–          Ipostaza umană panică apare ca ideal

–          Mobilul înstrăinării este gândul, interogaţia, îndoiala, tălmăcirea vremii şi a zodiilor dintr-o perspectivă exterioară (,aplecat peste întrebările lumii’)

Lauda somnului

-somnul este o altă soluţie de restaurare a relaţiei exemplare – simbolica întoarcere în noaptea originară, somnul semnificând stingerea frământărilor generate de constiinţă

– spaţiul nocturn – redeschidere a făpturii către existenţa organică

– trezirea (La cumpăna apelor) traduce starea de angoasă a conştiinţei problematizante, angajată în diurn

– etapă de renunţare la regimul interogativ al existenţei individuale

– somnul  – ipostază a reveriei paradisului pierdut, retragere

– vindecarea setii de mîntuire

– motivul întoarcerii la somnul embrionar – purificare, liniştire, expresie a stării paradisiace a făpturii

– motivul tăgăduirii – refuzul veşnicei şi obositoarei samsara (necontenita întrupare a spiritului)

La cumpăna apelor şi

La curţile dorului

–          motivul întoarcerii (revenirea sufletului trudit la lumea statornică în care îşi află pacea lăuntrică)

–          Blaga, ca şi Brâncuşi  – descoperirea propriei sensibilităţi în solidaritate cu spaţiul spiritual căruia îi aparţin

–          Întoarcerea- eliberarea de tristeţea metafizică

–          Eterna reîntoarcere către tiparul mitic, spre timpul inaugural, şi abolire a Marii treceri

–          Regăsirea plaiului arhetipal, populat de zei şi păzit de şarpele casei – regenerare

Nebănuitele trepte

–        schimbarea zodiei, reconcilierea eului cu un univers recuperat în dimensiunile sale iniţiale, o nouă vârstă a echilibrului deplin

–        relaţia eu univers – refăcută (protecţia făpturii asimilate de spaţiul originar)

Motive

–          cercul şi sfera (obsesia reîntregirii, a întregului, a unităţii)

–          monada ; Monadologia lui Leibnitz, explicată de BLAGA: Fiecare monadă este un individ, un microcosm în care se oglindeşte, mai mult sau mai puţin clar, lumea în întregul ei. NU există două monade absolut la fel.

–          Monada este geometria supremă a creaţiei, oglindirea înaltului în adânc

–          Fântâna – imagine simetrică a bolţii, „ceru-şi deschide un ochi în pământ”

–          Preajma: zvonul, murmurul, zumzetul, foşnetul, cutreierul, răspunsul, semnul şi tâlcul lui

–          Sămânţa – elem. al profunzimii telurice şi promisiune a înălţării solare, descinderea spre adânc, osmoză cu înaltul, întoarcere la fiinţa arhetipală

–          Satul-idee – existenţa rituală, arhetipală, o lume rotundă, suficientă sieşi ca o monadă, spaţiu sacru, lume completă, geografie mitică : muntele, valea, apa, lacul, iezerul, pădurea, arborele, floarea, seminţele, macul, crinulsapţiul marin – repere arhetipale ale unui tărâm de legendă, ale poveştii, ale mitului

–          Bestiar – faună simbolică, reprezentând straturile profunde ale inconştientului, suavitate şi puritate, forţe elementare, solidare cu energia germinativă a vegetaţiei: taurul, cerbul, ursul, căprioare, viţelul, mânzul, inorogul, balaurul, şarpele

–          Păsările – rune, pajura, ciocârlia, zborul

–          Tăcerea. Muţenia, numele, cuvântul, cântecul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: