G.Ureche Letopisetul tarii Moldovei

 

Letopiseţul ţărâi Moldovei, de când s-au descălecat ţara

Grigore Ureche

Mulţi scriitorii au nevoit de au scris rândul şi povéstea ţărâlor, de au lăsat izvod pă urmă, şi bune şi réle, să rămâie feciorilor şi nepoţilor, să le fie de învăţătură, despre céle réle să să ferească şi să să socotească, iar dupre céle bune să urméze şi să să învéţe şi să să îndireptéze. Şi pentru acéia, unii de la alţi chizmindu şi însemnând şi pre scurtu scriind, adecă şi răposatul Gligorie Uréche ce au fost vornic mare, cu multa nevoinţă cetind cărţile şi izvoadele şi ale noastre şi cele striine, au aflat cap şi începătura moşilor, de unde au izvorât în ţară şi s-au înmulţit şi s-au lăţit, ca să nu să înnéce a toate ţările anii trecuţi şi să nu să ştie ce s-au lucrat, să sa asémene fierălor şi dobitoacelor celor mute şi fără minte. Pre acéia urmând şi chizmând, măcar că să află şi de alţii semnate lucrurile ţărâi Moldovii, apucatu-s-au şi dumnealui de au scris începătura şi adaosul, mai apoi şi scădérea care să véde că au venit în zilele noastre, după cum au fost întâiu ţării şi pământului nostru Moldovei. Că cum să tâmplă de sârgu de adaoge povoiul apei şi iarăş de sârgu scade şi să împuţinează, aşa s-au adaos şi Moldova, carea mai apoi de alte ţări s-au descălecat, de s-au de sârgu lăţit şi fără zăbavă au îndireptatu. Acéstea cercând cu nevoinţă vornicul Uréche, scrie de zice că „nu numai létopiseţul nostru, ce şi cărţi streine au cercat, ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deşarte, ce de dreptate, că létopiseţul nostru cel moldovenescu aşa de pre scurt scrie, că nici de viaţa domnilor, carii au fost toată cârma, nu alége necum lucrurile denlăuntru să aleagă şi pre scurt scriind şi însemnând de la început pănă la domniia lui Pătru vodă Şchiopul şi s-au stinsu, că de aciia înainte n-au mai scris nimenea pănă la Aron vodă. Nici este a să mira, că scriitorii noştri n-au avut de unde strânge cărţi, că scriitorii dentăiu n-au aflat scrisori, ca de nişte oameni neaşăzaţi şi nemérnici, mai mult proşti decât să ştie carte. Ce şi ei ce au scris, mai mult den basne şi den poveşti ce au auzit unul de la altul. Iar scrisorile striinilor mai pe largu şi de agiunsu scriu, carii au fost fierbinţi şi râvnitori, nu numai a sale să scrie ce şi céle striine să însemnéze. Şi de acolo multe luund şi lipindu de ale noastre, potrivindu vrémea şi anii, de au scris acest létopiseţ, carile de pre în multe locuri de nu să va fi şi nemerit, gândescu că cela ce va fi înţeleptu nu va vinui, că de nu poate de multe ori omul să spuie aşa pre cale tot pre rându, cela ce véde cu ochii săi şi multe zmintéşte, de au spune mai mult, au mai puţin, dară lucruri vechi şi de demult, de s-au răsuflat atâta vréme de ani ? Ci eu, pe cum am aflat, aşa am arătat.”

După acéia şi eu care sunt intre cei păcătoşi, Simeon Dascal apucatu-m-am şi eu pre urma a tuturora a scrie acéste poveşti, ce într-înse spune cursul anilor şi viiaţa domnilor, văzindu şi cunoscând că scriitorii cei mai de demult care au fost însămnând acéste lucruri ce au trecut şi s-au sfârşit şi pre urma lor alţii nu vor să se apuce; văzând noi aceasta că să părăséşte această însămnare, socotit-am ca să nu lăsăm acestŭ lucru nesăvârşit şi să nu să însămnéze înainte, carele mai nainte de alţii au fost început pre rând însemnatu, pănă la domniia lui Vasilie vodă, ca să nu ne zică cronicarii altora limbi c-am murit şi noi cu scriitorii cei dinceput, sau că doară suntem neînvăţat. Ci cu ajutoriul lui Dumnezeu, întăi m-am apucat a scrie ce au pizmit şi ce au însemnat alţii. Pentru acéia, gândindu şi socotind de la inimă ca să pociu afla cu adevărat acest lucru, să fie deplin, adunat-am izvoade pre rând de i-am împreunat. Şi citind izvoade pre rând, aflat-am şi acest izvod, carele l-au scris Uréche vornicul şi deaca l-am citit, l-am socotit că este scris adevăr, însă mai mult din cărţile streinilor decât din izvoadele noastre, că numai cât tinde poveştile mai largŭ şi de agiuns şi mai deschis, iar semnele sau tocmélele şi lucruri câte s-au făcut în ţară, nu le arată toate, că poate fi că n-au ştiut de toate cronicariul cel leşesc să le scrie. Iar létopiseţul nostru nu tinde poveştile, ce scrie mai pre scurt, însă le însemneaze toate pre rând. Măcar că vornicul Uréche au scris mai sus că létopisăţul cel moldovenesc scrie pănă la domniia lui Petru vodă Şchiopul şi décii s-au stâns, iar eu, adunând izvoade de limba noastră, aflat-am izvod denceput, cam pre scurtă vréme şi toate pre rând însămnând, pănă la domniia lui Vasilie vodă. Pentru acéia, deaca am văzut că lipsesc poveştile şi cursul anilor din létopiseţul cel leşesc, am lipit dintre-ale noastre izvoade, carele am aflat că-s adevăr şi am adus poveştile la létopisăţul cel leşesc, carea la locul său, carele toate mai nainte să vor arăta, careşi la locurile sale şi toate pre rând chizmind şi însămnând, am izvodit din toate izvoadele într-un loc şi am făcut unul disăvârşit, de care lucru cu mare nevoinţă am silit să nu rămâie nimic nesămnat.

Prédosloviia descălicării a Ţării Moldovei dinceputul ei. Carea este însemnată de Uréche vornicul din létopiseţul cel latinescu izvodită

Vor unii Moldovei să-i zică că au chiemat-o Sţitia sau Schithia pre limba slovenească. Ce Sţitia coprinde loc mult, nu numai al nostru, ce închide şi Ardealul şi Ţara Muntenească şi câmpii preste Nistru, de coprinde o parte mare şi de Ţara Leşască. Chiematu-o-au unii şi Flachia, ce scriu létopiseţile latineşti, pre numele hatmanului râmlenescu ce l-au chemat Flacus, carile au bătut războiu cu sţitii pre acéste locuri şi schimbându-să şi schimosindu-să numele, din Flachia i-au zis Vlahiia. Ce noi acésta nume nu-l priimim, nici-l putem da ţărâi noastre Moldovei, ci Ţării Munteneşti, că ei nu vor să disparţă, să facă doao ţări, ci scriu că au fostu tot un loc şi o ţară şi noi aflăm că Moldova s-au discălicat mai pe urmă, iar munténii mai dintăi, măcară că s-au tras de la un izvod, munténii întăi, moldovénii mai pre urmă, de păstorii nemerit, că umblându păstorii de la Ardeal, ce să chiiamă Maramoroş, în munţi cu dobitoacile, au dat de o hiară ce să chiamă buor şi după multă goană ce o au gonit-o prin munţi cu dulăi, o au scos la şesul apei Moldovei. Acolea fiindu şi hiara obosită, au ucis-o la locul unde să chiamă acum Buorénii, daca s-au discălicat sat. Şi hierul ţării sau pecetea cap de buor să însemnează. Şi căţeaoa cu care au gonit fiara acéia au crăpat, pre carea o au chiemat-o Molda, iară apei de pre numele căţélii Moldii, i-au zis Molda, sau cumu-i zic unii, Moldova. Ajijdirea şi ţării, dipre numele apei i-au pus numele Moldova.

Scriu alte istorii pentru ţara noastră a Moldovei, cum au stătut pustie 600 de ai, trecând împărăţiia slăvitului şi putérnicului Traian împărat, carele să cunoscu sémnele puterii lui pe unde au tras Troian peste multe ţări şi preste această ţară, trecândŭ oştile lui peste câmpi şi preste ape. Atâţia ani s-au aflat pustie, păn’ în vrémea ce au vrut milostivul Dumnedzău a nu lăsarea acestŭ pământ făr’ de oameni. Ce cu voia sfinţii sale, îndemnându-să o samă de ficiori de domni den domniile ce au fost pre acéle vremi la Râm şi cu oamenii lor den Maramurăş, viind preste munţii ungureşti şi preste munţii ţărâi Moldovei, vânându heri sălbatece păn’ au ieşit la apa ce-i dzice Moldoa, gonind un dzimbru, carele l-au şi dobânditu la un sat ce să chiamă Buorenii, pre aceia apă. Ş-au pus acei ape numele Moldova, pre numele unii ţânci ce s-au înecatu într-acea apă, ce o au chemat pre ţâncă Molda şi pre numele ei să dzice acmu şi ţărâi Moldova, păn’ astădzi. Ieşindu la loc frumos şi deşchis, socotindu cu toţii că-i loc bun de hrană şi plăcându-le tuturor, s-au întorsu înapoi iarăşi în Maramurăş ş-au scos oamenii lor toţi într-această ţară.

Pentru limba noastră moldovenească

Aşijderea şi limba noastră din multe limbi este adunată şi ne este amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinprejur, măcară că de la Rîm ne tragem, şi cu ale lor cuvinte ni-s amestecate. Cum spune şi la prédosloviia létopiseţului celui moldovenescu de toate pre rându: ce fiindu ţara mai de apoi ca la o slobozie, de prinprejur venindu şi discălicându, din limbile lor s-au amestecat a noastră: de la râmléni, céle ce zicem latină, pâine, ei zic panis, carne, ei zic caro, găină, ei zicu galena, muieria, mulier, fămeia, femina, părinte pater, al nostru, noster, şi altile multe din limba latinească că de ne-am socoti pre amăruntul, toate cuvintile le-am înţeleage. Aşijderea şi de la frânci, noi zicem cal, ei zic caval, de la greci straste, ei zic stafas, de la léşi prag, ei zic prog, de la turci, m-am căsătorit, de la sârbi cracatiţă şi altile multe ca acéstea din toate limbile, carile nu le putem să le însemnăm toate. Şi pentru aceasta să cunoaşte că cum nu-i discălicată ţara de oameni aşăzaţi, aşa nici legile, nici tocmeala ţării pre obicée bune nu-s legate, ci toată direptatea au lăsat pre acel mai mare, ca să o judece şi ce i-au părut lui, ori bine, ori rău, acéia au fost lége, de unde au luat şi voie aşa mare şi vârf. Deci cumu-i voia domnului, le caută să le placă tuturor, ori cu folos, ori cu paguba ţării, care obicéi pănă astădzi trăieşte.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: